duminică, 28 septembrie 2014

Arta Blogăritului

Ce nu trebuie sa faceti
În primul rînd adăugați un titlu cît mai reprezentativ pentru conținut, nu puneți ca titlu un nume de medicament așa cum am făcut eu.
Repet nu faceți ca mine:
 E.x: Neuro maximus sau cum să devii mai deștept în maxim 30 de secunde
Apoi o descriere a conținutului acestui blog (eu am optat pentru o promovare tip prospect)
 E.x: Blogul meu este un supliment alimentar care vă fortifică creierul,
conține toată gama de compuși necesari creierului pentru ași dubla nivelul de inteligenta:
   SUBSTANȚA ACTIVĂ: găndire pură extrasă din  subsanța cenușie
   EXCIPIENȚI: povești, glume, autoironie
   MOD DE ADMINISTRARE: 1(vizualizare)/zi, seara înainte de culcare
   INDICAȚII: pusee acute de plictiseală
              apetit exacerbat pentru cărți
              indicat tuturor cititorilor
              ameliorarea stărilor de dezorientare existențială
                                și de incertitudine a eului
CONTRAINDICAȚII: Persoane alergice la cărți și consumatori cronici de manele
interacțiuni: a nu se consuma ciuperci halucinogene înainte de vizualizarea acestui blog, cercetătorii au constatat că asocierea acestora poate fi periculoasă pentru consumatori
ACEST PRODUS SE DISTRIBUIE ÎN REȚELELE DE SOCIALIZARE SUB FORMĂ DE COMPRIMAT CU 100% CONȚINUT BLOG, PENTRU ELIBERARE NECESITĂ DUBLU CLIC.

EFECTE ADVERSE: necunoscute, dacă apar manifestări neplăcute adresați-vă blogărului sau autorului acestui blog
   Cum să vă adresați autorului:
        prin comentarii la conținut prin formula de adresare:
                 -ÎnaltPreaVizualizatule
                 -PreaDistribuitule
        sau cu un simplu salut de întâmpinare:
       e.x:  -urca-ți-ar blogu-n top 50
            -distribui-ți-aș conținutul
Nu se acceptă mesaje cu caracer de înjurătură
e.x: vizualiza-te-ar dracu
    Vrei să-ţi dau feedback pe obiective
    Vizualiza-te-aș pe partea economică
    booie mlogăre
    băga-ți-aș blogul în coor
   distribui-ți-ar conținutul(pe piața neagră)
Nu se acceptă nici mesaje de tipul:
    blogăre du-te la sapă
    blogăre ești o mizerie
    La pușcărie
    Plecați afară din Google!

joi, 18 septembrie 2014

Marcel și arhipelagul viselor spulberate (ep.7)


   Marcel îşi dorea atât de mult să câştige cursa încât dorinţa lui începea să se condenseze în particule de realitate şi timp, coagula sub forma unor realităţi posibile, se convertea încet în singura realitate pe care istoria avea să o urmeze din şirul nesfârşit de realităţi posibile.
   Dar mai bine să ascultăm ce spune crainicul cursei : „Şi da! Marcel câştigă cursa, o cursă excepţională, o reuşită memorabilă a puştiului de numai 13 ani. Ce răsturnare de situaţie! Ce strategie invincibilă!“
    Astăzi, când după calendarul gâştenilor se împlinesc exact 200 de ani de la triumful glorios al lui Scorilo, se pare că tocmai Marcel, un strănepot îndepărtat al acestui legendar semizeu, acestui mitologic proneator al satului, reuşeşte să obţină o neaşteptată victorie. Pentru Marcel a fost o zi perfectă, nu numai că a reuşit să câştige această cursă dar a vândut, se pare, şi mare parte din cantitatea de droguri şi plante halucinogene pe care o pregătise pentru turiştii curioşi. Soarta însă i-a fost potrivnică şi de această dată. Tocmai când destinul părea a i se alinia pe o traiectorie ascendentă, când soarta începea să-i zâmbească ( îi zâmbea dar să recunoaştem deocamdată era un zâmbet timid, un zâmbet rezervat pe care soarta îl schiţa pentru Marcel, dar era şi ăsta tot un zâmbet iar pentru Marcel o speranţă imensă).
   Ce nu ştia Marcel era că în acest an mulţi poliţişti de la direcţia antidrog ,care lucrau sub acoperire, aveau ca misiune tocmai identificarea surselor de droguri şi a traficanţilor de plante halucinogene. Despre Marcel poliţia a aflat întâmplător de la nişte turişti care se lăudau ofiţerilor sub acoperire că au făcut rost de iarbă tocmai de la câştigătorul cursei de măgari. Ştiind asta poliţia a decis să facă o percheziţie în ziua următoare acasă la Marcel. Marcel după succesul obţinut la cursă a sărbătorit în continuu: A băut, a fumat şi a consumat ciuperci halucinogene, toate astea împreună cu toţi fraţii lui dar şi cu prietenul cel mai bun al său,cu Viorel, cel care i-a împrumutat măgarul pentru cursă. A doua zi dimineaţa Marcel s-a trezit înconjurat de 5 ofiţeri de la direcţia antidrog, fiecare călare pe câte un măgar special dresat ca să caute plantele şi ciupercile interzise. Când a venit poliţia viorel a luat-o la sănătoasa pe câmp,spre pădure, pe cărări ştiute numai de el, iar poliţiştii i-au pierdut urma. Marcel s-a trezit prea târziu, nu mai era timp de fugă şi oricum era prea ameţit şi prea tulburat ca să se gândească la o scăpare. Fumase prea mult şi era atât de “rupt“(de realitate) că a povestit ofiţerilor tot ce făcuse. Le povestea poliţiştilor cu cea mai mare mândrie şi cu multă satisfacţie că întradevăr el a reuşit să vândă o bună parte din droguri ba chiar se lauda că ar fi vândut o cantitate mult mai mare decât reuşise de fapt.....

.EPISODUL 8 APARE peste câteva zile.

duminică, 14 septembrie 2014

Statele Unite ale Plăcerii (episodul 6)

   Dragi cititori, mai țineți minte, în episodul 2, cînd v-am spus că mii de turiști din toată Europa vin tocmai la Gîșteni ca să vadă această cursă de măgari, ei bine, lucrurile nu stau tocmai aşa. Adică cu siguranță vin mii, poate chiar zeci de mii, și nu doar din Europa, vin din întreaga lume, doar căă... majoritatea nu vin pentru cursă. Păi și atunci, de ce să vină ? o să mă întrebați toți. Păi vedeți voi, în adâncul imenselor păduri de plop care mărginesc satul cresc cîteva specii rare de plante. Unele dintre aceste specii unice, nedescrise si nedescoperite încă de specialiști, au proprietați halucinogene, altele sunt puternice afrodisiace, altele te introduc intr-o stare ciudată de meditație, altele iți crează din senin stări inexplicabile de hiperexaltare intelectuală. În plus tot aici cresc zeci, poate chiar sute de plante responsabile de inducerea a sute de alte și alte inexprimabile și indescriptibile stări. Pentru turiștii amatori  toate acestea erau doar  niște plante exotice care cresc doar în climatul special al țărilor Moldovei și Bucovinei. Cursa de măgari era pentru ei singurul pretext prin care se strecurau în zona spațiului românesc. Toate aceste eforturi, doar ca să intre în posesia a cîteva grame din neprețuita iarbă.Odată ajunși aici însă... turiștii se pregăteau, sub influența acestor plante, pentru o cu totul altfel de călătorie. Acum zburau, înnotau scufundîndu-se, se tîrau și alergau cu tălpile goale pe tărâmurile  necunoscute ale viselor, în impărația distorsionantă a halucinației, în imperiul extaziant al delirului și  excitației sexuale, în insulele groazei din arhipelagul terifiant al sadismului și torturii, în republica somnului liniștit, în statele unite ale placerii.
   Un scandal de proporții s-a iscat anul trecut, cînd, un turist, a murit intoxicat după ce a consumat o supradoză din planta pe care sătenii o numesc iarba gîștelor și de la care se trage și numele satului. Alți cîțiva turiști au ajuns atunci direct la secția de dezintoxicare si terapie intensivă după ce au consumat doze nepermis de mari de ciuperci halucinogene. Așa se face că anul acesta, pentru a preveni incidente de aceeași gravitate, au fost detașate la fața locului mai multe patrule de poliție de la direcția antidrog, special antrenate pentru depistarea acestui gen de infracțiune.
   La această cursă participă și Marcel, eroul acestui revoltător manuscris. Marcel nu avea încă un măgar al lui, dar, imprumutase pentru cursă, măgarul prietenului său Viorel. Dacă cîștiga cursa trebuia să împartă cîștigul cu Viorel, după cum lea fost ințelegerea. Marcel își dorea atât de mult să cîștige, în cît....

.EPISODUL 7 APARE peste cîteva zile.

marți, 9 septembrie 2014

Episodul 5: Scorilo, măgarii si evoluția speciilor

   Niciodată țăranii din satul Gîșteni nu au fost mai fericiți. Aveau toți pe față acel zîmbet de satisfacție, acea bucurie malefică a omului care-și vede adversarul de moarte zdrobit și umilit.
   Ceilalți concurenți s-au distanțat mult încă din primul tur. Era ultimul dar nu a renunțat, niciodată n-ar fi abandonat, prefera să moară așa, luptînd pentru victorie, decît să abandoneze. Măgarul își resimțea toate oasele, se simțea atît de slăbit și simțea că sfîrșitul se apropie dar, cu toate astea, vedea cu cîtă îndârjire este cărat în spate de stăpîn, cu ce voință inepuizabilă îl ținea pe umerii lui. Atunci măgarul a înțeles, a înțeles că nu e vorba de o simplă victorie, e vorba de mult mai mult. A început să-și dorească victoria, era revanșa lui în fața omenirii, șansa lui de a demonstra măgarilor adevăratul lor destin. Era forța lui de sacrificiu, puterea exemplului pentru emanciarea unei specii înrobite. Măgarul înaripat nu suporta să piardă meciul acum, prefera mai degrabă să moară luptînd pentru această victorie decît să abandoneze, pentru că nu era o simplă victorie, era o victorie a măgarilor. Măgarul a fost atunci cupris de o voință nepămîntească. A ridicat aripile însângerate spre cer și, asemeni unui vultur care-și prinde prada între ghiare, și-a cuprins stăpînul (susținîndu-l cu cele patru picioare) și a început să lopăteze grăbit din aripi în văzduhul cafeniu al gîștenilor. Zbura ca un vultur. S-a ridicat mult deasupra celorlalți, care acum, se chinuiau, călare pe măgarii lor, să străbată fiecare tur de cursă. Pentru măgar acum totul era mai simplu, fiecare tur trecea așa cum un vultur își străbate fiecare cerc, rotindu-se și lopătînd din imensele aripi în înălțimile amețitoare ale asfințitului. Au trecut primii linia de sosire, au cîștigat această bătălie, dusă, nu pentru ei, ci pentru iluminarea speciilor, pentru dezrobirea măgarilor și pentru emanciparea țăranului de pretutindeni. Și iată-i din nou triumfători în lumina orbitoare a soarelui gîștenilor, pentru a cîta oară,  pe prima poziție a podiumului. Nu s-au întors să-și primească premiul, pentru victoria lor nu se inventase încă un premiu pe măsură, și-au luat zborul direct de pe podium, s-au mai rotit de trei ori deasupra gîștenilor în cercuri amețitor de înalte. Scorilo a strigat atunci:  
    „COMPLEVI OPUS. EXPECTA MARCELLUS. MARCELLUS DUCERE NOVAM EXPEDITIONEM IN TRIUMPHO. QUOD INCEPIMUS CONFICIEMUS. GLORIAE GASTENI.” și de atunci nimeni nu mai știe nimic de ei.


Scorilo și răzbunarea măgarului înaripat (episodul 4)



    Bătrânii satului povestesc că cei doi bandiți l-au bătut atît de crunt cu o scîndură pe bietul măgar că a doua zi dimineața cu greu se mai ținea pe picioare, clătinându-se cînd într-o parte cînd în cealaltă. În dimineața următoare măgarul i-a povestit tot  în amănunt lui Scorilo: cum fusese bătut cu scîndura, cine erau cei doi, cum au furat trofeele din vitrină, cum au plecat cu sacii plini de medalii, trofee și alte obiecte de valoare, cum i-au furat pînă și penele de gîscă cu care-și așternu-se staulul. Scorilo rămase mult timp fără glas, cu un zîmbet de amărăciune abia schițat. Îi venea să plîngă dar era prea trist ca să mai poată vărsa o singură lacrimă. Mult timp rămase ghemuit lîngă măgarul înaripat îmbrățișându-l, parcă în compensație, pentru suferința îndurată. Simțeau amândoi sfîrșitul ce li se pregătea, știau că sătenii s-au înțeles împotriva lor și că-și doreau, mai mult ca orice, să îi vadă morți. Dar lui Scorilo nu îi era frică de moarte, îi era milă de săteni așa cum îi era de toate ființele care au avut neprețuita șansă a apariției în lume și au irosit-o existând ca banale ciuperci crescînd pe trunchiul unor brazi sau ca simpli oxiuri mîzgâlind  un rect plin de fecale, pentru că un astfel de rect însemna și pentru acei săteni întreg universul și întreaga cunoaștere. Îi compătimea mai ales pentru condiția lor de țărani încremeniți în proectul muncii cîmpului, pentru neșansa lor de a nu accede la adevăratul univers, pentru autolimitarea și irosirea unor destine promițătoare. Dar era inutil căci atunci pentru țăraul gîștean măgarul și munca pămîntului însemnau tot universul. Scorilo însă nu se gîndea la moarte, era atunci fascinat și în același timp contrariat de o altă necunoscută . Se gîndea(revoltat că nu poate înțelege acest paradox care-i măcina mintea) la: Cît de largă trebuie să fie categoria umanului pentru a include în ea și pe cei doi bandiți care-i loviseră măgarul?  Oare nu aparțin aceștia unor categorii retrogradate ale speciei? și atunci în ce registru al umanului ar putea fi încadrați. Dar Scorilo nu a abandonat, credea în puterea exemplului personal, credea în forța de emancipare pe care o impunea prin sacrificarea propriului destin. 
   Tînărul a ridicat măgarul în spate și la cărat așa, drum lung, pînă la kilometru de unde se lua startul în cursa de măgari. Pe drum singurul gînd care-i venea în minte era: Cum a putut acest măgar să mă care în spate toată viața lui, nu e oare obligația mea să-l car măcar o oră, măcar atît. Și cîte curse am cîștigat eu pe spinarea acestui biet animal, oare nu-i sunt dator să-i ofer spinarea mea pentru o ultimă cursă, o ultimă victorie. Și a luat startul așa,cu măgarul în spate, alergînd greoi, vizibil încetinit de o greutate prea mare pe umerii lui. Nimeni nu le-a dat cea mai mică șansă....

miercuri, 3 septembrie 2014

Episod3: Scorilo, măgarii și centaurul

       Recordul cursei a fost obținut de chiar un străbunic de-al lui Marcel, însuși Scorilo, considerat deja o semidivinitate a victoriilor glorioase. Bătrînii povestesc că măgarul pe care Scorilo îl folosise la curse ar fi fost un măgar năzdrăvan, era de un alb orbitor, avea aripi, un corn în frunte și putea să vorbească cu stăpînul. 
        Oamenii răi ai timpului îl urau,îl invidiau și îi doreau moartea cu orice preț...deși.. Scorilo era un om bun și-i ajutase pe consătenii lui de fiecare dată. Îl invidiau poate și pentru că  avea cea mai mare avere din sat, avea sute de hectare de păduri, podgorii întinse de vii,  lanuri de grîu și o herghelie numeroasă de măgari, și mai important ,peste toate astea, mai cîștigase și cam toate cursele de măgari care se organizau în acele vremuri. Într-o noapte spăimoasă de august, chiar înaintea cursei, 2 săteni care aveau un conflict mai vechi cu Scorilo din pricina unor pămînturi, și-au pus în gînd, ca răzbunare, să-i schilodească măgarul înaripat. Acești 2 călăi ai simbolului, acești profanatori ai legendelor vii ale satului, acești braconieri ai mitologicului măgar înaripat, sau infiltrat în încăperea în care se afla măgarul înaripat  profitînd și de faptul că cei 3 paznici care păzeau imensul, revoltătorul grajd construit de tînărul Scorilo, au adormit în schimbul turei de noapte. Era un grajd din bronz masiv,construit pe trei etaje,prevăzut cu 2 lifturi și 2 nivele subterane care duceau în cele 5 beciuri uriașe ale rafinatului moșier Scorilo. Beciurile comunicau prin coridoare și galerii întortocheate cu alte refugii subterane despre care sătenii doar auziseră, fără să știe însă ce ascundea Scorilo acolo, în încăperile secrete din adîncul pămîntului.  
      Intrînd în acea sală, cei doi bandiți, au rămas vreme de cîteva ceasuri încremeniți. Se frecau la ochi, își pișcau pielea neîncrezîndu-se că ce au văzut acolo poate exista în realitate. Era o sală imensă, pavată cu plăci masive de marmură neagră, iar pereții susținuți de coloane groase de bronz, erau sculptați în basoreliefuri și simboluri preluate parcă din mitologia egiptului antic. Dar ce era în celălalt capăt al sălii întrecea orice imaginație halucinantă. În capătul sălii, se ridica deasupra bolții marelui templu o statuie imensă, o himeră,  un legendar centaur (jumătate măgar, jumătate om) sculptat într-un bloc masiv de plutoniu, și care-și ridica giganticele aripi de vultur, învelite în foiță fină de aur, spre înălțimile acelei săli. La baza acestei neverosimile, extaziante statui se afla într-un staul din bronz, așternut cu pene pufoase de gîscă, adevărata himeră, măgarul înaripat. În jurul acestui mitologic animal zburător se aflau vitrine uriașe din lemn de nuc și sticlă de mercur lichid. Aici se aflau expuse numeroase medalii, trofee, diplome și distincții cucerite de Scorilo și provenind de la toate cursele de măgari cîștigate.


Episod 2: Cursă pentru măgari

Bine v-am regăsit dragi cititori ,ne aflăm unde în altă parte decât tot în satul Gîşteni al zilelor noastre pentru a asista la cel mai aşteptat eveniment al sezonului... Nu na-ti ghicit, nu este vorba de  cursa pentru preşedenţie aşa cum părea să sugereze titlul, este ceva mult mai exotic,este cursa de măgari. Poate vă întrebaţi ce înseamnă această cursă de măgari pentru satul Gîşteni. Ei bine ,cum vă spuneam şi în episodul anterior, pentru ţăranii din satul Gîşteni măgarul înseamnă totul, aici nu este de conceput o viaţă fără măgari. Iar această competiţie este un omagiu pe care ţăranul român îl aduce măgarului, prietenul său cel mai de nădejde din gospodărie. În fiecare an cu prilejul zilelor măgarului gîştean (tradiţie veche a satului)  cei mai abili călăreţi din sat  cu cei mai sprinteni măgari ai lor participă la cursă pentru a-şi adjudeca marele premiu. Câştigătorul ia totul, ceilalţi nu primesc nimic. Premiul constă într-o sumă consistentă de bani,un trofeu (măgarul de aur), şi distincţia de prim zburător al satului (distincţie acordată spre amintirea celui mai vrednic călăreţ al satului din toate timpurile,legendarul Scorilo). Se organizează mai întâi 3 curse de calificare în finală iar primii 5 din fiecare cursă se califică în marea finală. Toţi sătenii participă la această sărbătoare,ba mai mult, în fiecare an, mii de turişti din toate colţurile Europei vin atraşi de această tradiţie rustică,de acest spectacol al ţărănimii (ceva exotic şi grotesc pentru ei ,comparabil cu dansurile negrilor în jurul focului). Recordul cursei a fost obținut de chiar un străbunic îndepărtat de-al lui Marcel, însuși Scorilo, considerat deja o semidivinitate enigmatică a gîștenilor.